Sunt 101 ani de când s-a împlinit întregirea României, care a durat 22 de ani. În 2020 Ungaria, mai naționalistă ca nicodată, va comemora ca o tragedie antică centenarul împărțirii ei (tratatul de la Trianon). Va fi iar ocazia unor "schimburi de păreri" între cele două țări. Dar în ce spirit ? De aulă, sau de cârciumă ?
Întregirea României. Există aici precum în multe alte domenii (îndeosebi filozofice sau religioase), patru nivele de interpretare : literal, analogic, metaforic și spiritual.
Pentru a le aborda în mod clar, trebuie câteva mici repere istorice, conforme surselor.
--- Până în sec. XIV : Românii trăiau în ceeace istoricii numesc "romaniile populare" (nu "Româniile populare": un anacronism abuziv). Este vorba de mici cnezate beneficiind de "ius valachicum", echivalente cu "sclaviniile" slavilor, și aflate sub suzeranitatea statelor din zonele locuite de Români : imperiul bizantin, regatul sârbesc, regatul vlaho-bulgar, regatul maghiar (și în cadrul acestuia, voievodatul Transilvan, cel al Marmației și alte câteva). Întrebarea A : de ce Românii nu și-au ridicat atunci propriul lor regat ? Răspuns : nici celelalte populații romanice nu au fost în stare, după mai multe veacuri de invazii "barbare", să-și ridice state proprii : în peninsula iberică au domnit Vizigoții și Șuebii apoi Arabii, în Galia au domnit Burgunzii și Francii, în Italia Ostrogoții apoi Lombarzii, iar în zona Dunării de Jos au domnit Grecii din Imperiul roman de răsărit (care nu a fost zis "bizantin" decât după sec. XVI, cuvântul "bizantin" fiind inventat de Hieronymus Wolf), Slavii, Bulgarii, Maghiarii. În schimb, populațiile romanice respective și-au romanizat treptat stăpânii. Cu excepția noastră. Întrebarea B : de ce Românii nu au romanizat Constantinopolul, Tărnova sau Budapesta ? Răspuns : deoarece nu au beneficiat de influența puternicei biserici romane, ca în Apus. La noi biserica era de rit grec, difuzând și perpetuând fie elenismul, fie, după Chiril și Metodiu, slavonismul.
Cu toate acestea, limba română s-a perpetuat din Tesalia până la Nistru, și din Romania Planina și Stari Vlah (azi în Bosnia) până la Marea Neagră. Migrații pastorale, sporadice și marginale, au răspândit-o până în Vlahia moravă (estul țărilor cehe) și Istria (odinioară venețiană și habsburgică, azi croată); există indicii că păstori români au pătruns până în centrul Italiei, în ținutul denumit Ciociaria, în jurul orașului Frosinone. La Sud de Dunăre, evoluează diferit dând naștere limbilor aromână și meglenoromână. La fel în Istria, unde evoluează în limba istro-română. În Moravia, dispare, devenind un grai ceho-slovac, dar cu cuvinte românești în lexic.
--- Sec. XIV-XVII : Românii trăiau în trei principate și în zonele adiacente : Moldova, Țara Românească (a căror limbă oficială și liturgică era slavona) și Transilvania maghiară (cu atât mai maghiară, cu cât, după înăbușirea răscoalei de la Bobâlna și înființarea "Uniunii celor trei neamuri", numai maghiarizându-se, trecând la catolicism și renunțând la "ius valachicum" mai putea un boier sau un jupân român, să-și păstreze privilegiile devenind baron sau ișpan ungar : altminteri, cădea în iobăgie sau trebuia să părăsească țara "descălecând" spre Moldova sau Țara Românească). Cu toate acestea, limba română s-a perpetuat de la Tisa până la Nistru și la Dunăre și Mare. Întrebarea C : cum s-a putut perpetua în condiții atât de vitrege ? Răspuns : ca în peninsula iberică, Franța și Italia : prin ponderea demografică a vorbitorilor. Urmele lingvistice ale Romei nu erau așa ușor de șters !
--- Sec. XVII : apar primele mențiuni scrise ale etnonimelor și glotonimelor "Român", "Rumân", "Românește", "Rumânește". Întrebarea D : ce însemnau ele atunci ? La ce identitate se refereau ? Fără să mai amintim că în multe cazuri deveniseră sinonime cu "iobag", se refereau oare ele la Roma ? Răspuns : da și nu.
- Da : la "a doua Romă", anume Imperiul roman de răsărit zis "bizantin" de la care am moștenit ortodoxia și de care ținea biserica. "Român" avea acelasi sens ca și "Rum" (la Turci) : anume ortodox. Identitățile erau religioase în primul rând, feudale în al doilea rând : "Românii" puteau fi "Munteni", "Moldoveni" sau "Ungureni" și nu exista ideia că ar fi trebuit să formeze o națiune, un stat comun. Mihai Viteazul a legat "Rumânii" (iobagii) de glie și în Ardeal a favorizat nobilimea (maghiară sau germană).
- Nu : nu la Roma papală din Italia. Doar rari cărturari făceau legătura cu aceasta, cu Imperiul roman din antichitate, și știau că "bădica Traian" fusese un împărat roman.
--- Sec. XVIII : cultura elinică, apoi cea franceză, pătrund boierimea prin fanarioți. Cultura, scrierea, învățământul, biserica trec de la limba slavonă la cea greacă. Deși este acum scrisă (în litere chirilice) și se perpetuează în continuare, limba română tot abstand (populară) rămâne, neavând încă un standard ausbau (savant, oficial, academic). Ideia de națiune apare abia la sfârșitul veacului, odată cu influența "Luminilor" franceze. Și nu pătrunde decât printre dascăli, cărturari, învățați, nu încă în popor. Nici printre boieri, care înțeleg ce primejdie poate fi pentru privilegiile lor.
--- Sec. XIX : abia în decursul acestui secol "deșteptătorii neamului" (dascălii, cărturarii, învățații de mai sus, azi deveniți bulevarde ale orașelor noastre), încurajați de Franța celui de-al doilea Imperiu bonapartist (Napoleon III) reușesc să "deștepte Românul din somnul cel de moarte", să facă din vorbitorii limbii române o națiune, doritoare de a trăi într-un același stat. Abia atunci devine româna o limbă savantă, academică și oficială. Abia atunci cuvântul "rumân" își pierde definitiv sensul de "iobag". La sfârșitul secolului, România, în vârstă ca stat unit de 41 de ani, ca stat independent de 22 de ani și ca regat de abia 19 ani, nu cuprinde încă decât 50% dintre Români și nimeni nu-și închipuie că ar putea uni simultan atât teritoriile austro-ungare, cât și cele rusești populate cu Români.
--- Sec. XX : România-mare și șansele re-Unirii între România de azi și republica Moldova.
- Primul Război mondial : România-mare este un noroc improbabil, și paradoxul este că bolșevismul a jucat un rol important în geneza ei. La răsărit, dacă Bolșevicii lui Lenin nu ar fi distrus Republica Rusă a lui Kerenski, și început măcelul Ucrainei, Basarabia nu ar fi devenit Republica democrată Moldovenească și nu s-ar fi unit du România, iar Aliații nu ar fi recunoscut această unire. La apus, dacă Bolșevicii lui Béla Kun nu ar fi luat puterea în Ungaria în 1919 și dacă noi cu armata noastră epuizată nu am fi înăbușit acest focar comunist, Aliații nu ne-ar fi recunoscut frontiere atât de apusene în fosta Austro-Ungarie, cuprinzând orașe precum Oradea, Arad sau Timișoara (linia ferată care le leagă, lega deasemenea celelalte două țări ale "Micii Antante" : viitoarea Iugoslavie și Cehoslovacia, astfel că Emmanuel de Martonne a insistat în comisia Lord ca să fie inclusă în România, indiferent că cele trei orașe aveau majorități maghiare de peste 70% atunci).
- Al Doilea Război mondial : șansele re-Unirii între România și republica Moldova. Indiferent de situația juridică anterioară, Aliații din Apus nu au recunoscut niciodată anexarea de către URSS a Țărilor baltice, dar au recunoscut, precum și Regatul României (la tratatul de pace din Paris din 1947), anexarea Basarabiei. Iată de ce, când Yalta a fost renegociată la Moscova și la Malta în 1988 și 1989 între Reagan și Gorbaciov, acesta din urmă a obținut, în schimbul renunțării la Europa de est și la Țările baltice, asigurarea că Apusul (OTAN, UE) va respecta zona de influență excluzivă a Rusiei în Bielorusia, Ucraina, Basarabia, Caucaz și Asia centrală. Știind aceasta, Ielțîn apoi Putin nu aveau a se teme că vre-un stat din Apus va încerca să sape influența rusească în aceste zone. Au fost totuși ceva încercări ONG (nu statale) în Ucraina, și toate au dat greș, iar în 2014 Ucraina a primit exact aceiași "cruntă lecție rusească" precum și Gruzia în 1991 și Republica Moldova în 1992. Apusul a protestat, dar nu a mișcat. Mai mult mișcă acum, cu otrăvirea agentului dublu de la Londra ! Liderii de la Chișinău din vara anului 1991 știau și ei de Moscova și de Malta: iată de ce au proclamat independența și nu Unirea, iată de ce Mircea Snegur e pensionar la Chișinău, iar Mircea Druc la București. Iliescu deasemenea știa geopolitică: iată de ce a fost primul care a recunoscut Republica Moldova ca stat independent... pe hârtie independent de URSS, dar pe teren independent de România !!!!!
--- Sec. XXI : în 2018 vine centenarul Unirii. Cum o vom comemora ? Aici ajungem la cele patru nivele de interpretare : literal, analogic, metaforic și spiritual.
1)- LITERAL. Neamul românesc provine direct din Antichitate, Marea Unire este împlinirea sa, chiar și Ungurii trebuie să se bucure cu noi, sau măcar să ne facă plecăciuni, iar viitorul Basarabiei trebuie să fie re-unirea politică și teritorială, și va fi re-unirea, altul nu poate exista. Oricine gândește altfel este un trădător de Neam.
2)- ANALOGIC. Neamul românesc a devenit națiune prin educație, și numai la fel se poate menține ca atare. Nu le putem cere Ungurilor să se bucure c-au pierdut două treimi din teritoriul ce-l aveau în 1918 și sițuatia de neam dominant, sau să ne facă plecăciuni: ar fi cel mai sigur mijloc de a îi întărâta și de a ne face de rușine în Europa și până în SUA. În schimb, putem negocia cu ei să sărbătorească împreună cu noi și cu sașii civilizația europeană și patrimoniul ardelenesc, 73 de ani fără război și deschiderea frontierelor în cadrul UE. Dacă refuză, se vor face ei de rușine. În Republica Moldova deasemenea lupta, ca să aibă șanse să biruiască, trebuie să fie realistă, promovând lucruri momentan posibile (recunoașterea basarabenilor băștinași, a Moldovenilor, ca Români) și nu lucruri momentan imposibile (Unirea politică și teritorială) atâta vreme cât Moscova și Malta (1988-89) vor fi în vigoare. Viktor Orbàn ne arată calea : orice Maghiar poate fi cetățean Ungar indiferent de țara în care trăiește. Nu prea îi place Apusului Uniunii Europene, dar Apusul nu știe ce înseamnă să ai trei milioane de "surori și frați" înafara hotarelor țării.
3)- METAFORIC. Noi, Românii, "suntem un popor vegetal", blând, pașnic. Nu Dracula, nu Ceaușescu, nu protocronismul (cum scriu multi ziariști), nu legionarii, nu Antonescu, nu măcelurile din Transnistria sunt coloana vertebrală a identității noastre (cum scriu Raul Hilberg, Leon Volovici, Radu Ioanid, Carol Iancu, Alexandra Laignel-Lavastine, Florence Heymann sau Marc Semo). Prigoana și măcelurile sunt un hiatus istoric în civilizație, datorat celor două războaie mondiale care au "bestializat" continentul și radicalizat ideologille, la noi dar nu numai la noi. Coloana vertebrală a identității noastre, care stă la temelia însuși statului român, care l-a generat, este la bază tradiția rurală de a fi primitor și milostiv, de a întinde pâine săracului, iar la vârf filozofia "Luminilor" și acțiunea "deșteptătorilor neamului" care au creat o națiune deschisă și doritoare de a intra în "concertul națiunilor" și în modernitate. Asta ar trebui să fie comemorat la centenarul unirii.
4)- SPIRITUAL : "Deșteptătorii neamului" a căror izbândă este Unirea, s-au luptat pentru o morală, o filozofie, un ideal european, au combătut iobăgia, analfabetismul, ignoranța, superstițiile, absolutismul împărățiilor turcească, habsburgică și țaristă. Au creat o națiune care, odată unită, nu i-a dat afară pe minoritari, nu i-a împiedicat să vorbească și să scrie, să se bucure și să se supere în maghiară, germană, rusă, idiș, romă, turcă și câte altele, o națiune care, dacă ar fi fost lăsată în pace, dacă nu ar fi fost sfârtecată de pactul Hitler-Stalin și apoi confiscată de extremiști în 1940, nu ar fi prigonit nici-o comunitate și nici-o religie. Noi, Românii, am fost prigoniți și am prigonit la rândul nostru, ca multe alte popoare din lume și din Europa, dar global, ca popor, suntem oameni, nu câini, și azi, pentru centenarul Unirii, sărbătorim Omenia, Democrația europeană, și comemorăm Sângele victimelor violenței, tuturor victimelor a tuturor violențelor, deoarece vrem mântuire, și la mântuire nu se ajunge decât prin catharsis : prin morală (nu minimă, ci întreagă, integră), onestitate intelectuală, adevăr, recunoaștere, iertare, modestie (modestia învigătorului magnanim), și prin pace (care nu poate fi durabilă decât prin omenie, nu prin revanșă).
România mare a mea : bogăția complexă a realității, străduință, legături, muncă, hărnicie, competență. Ma Roumanie à moi: la complexe richesse de la réalité, la tolérance, le travail, la persévérence, la compétence.
À propos de l’Union roumaine de 1918.
Vous connaissez peut-être l'Unité allemande et l'Unité italienne (1870). À moins que vous soyez roumain(e) ou apparentée à un(e) roumain(e), vous ne connaissez pas l'Unité roumaine, commencée plus tôt (1859) mais achevée plus tard (1918). C'est normal, les pays plus petits situés plus loin, sont moins connus que les pays plus grands qui sont des voisins directs de la France.
L’Union des Roumains en un seul état a été proclamée le 1-er décembre 1918 et reconnu e internationalement un an et demi plus tard, au printemps 1920. Le 1-er décembre est la fête nationale en Roumanie, mais c'est un jour de deuil pour la minorité hongroise de Transylvanie qui y a perdu le statut privilégié qu’elle avait dans l’Empire austro-hongrois, et un jour détestable pour les minorités russe et ukrainienne de Moldavie orientale (Bessarabie) qui, elles aussi, y ont perdu leurs statuts avantageux, qu’elles n’ont retrouvé que sous le régime soviétique et qu’elles défendent bec et ongles depuis l'implosion de l'URSS, grâce à l’inflexible soutien d’Eltsine et de Poutine.
Sur l’Union de 1918 comme sur bien d’autres sujets (surtout philosophiques et religieux) il existe quatre niveaux d’interprétation : littéral, analogique, métaphorique et spirituel. Comment les Roumains commémoreront-ils l’événement ?
Pour aborder clairement ce sujet, quelques repères historiques, conformes aux sources, sont nécessaires :
--- Jusqu’au XIV-e siècle, les Roumains vivaient dans ce que les historiens appellent des "romanies populaires" (et pas "Roumanies populaires" : un anachronisme abusif). C'étaient de petits duchés régis par le "ius valachicum" (droit "valaque", comme l'on appelait alors les Roumains) et qui dépendaient selon les périodes et les lieux, de l'Empire byzantin, des royaumes serbes, bulgares ou hongrois. Question A : pourquoi les Roumains n'ont-ils pas érigé leur propre grand royaume ? Réponse : après plusieurs siècles d'invasions "barbares", aucune population romane n'a pu ériger de grand royaume : dans la péninsule ibérique dominaient les Wisigoths et les Suèves, en Gaule c'étaient les Burgondes et les Francs, en Italie les Ostrogoths et les Lombards, tandis que dans l'Empire romain d'Orient, dit byzantin, c'étaient les Grecs ; enfin dans le bassin du bas Danube ce furent les Slaves, les Bulgares et les Magyars. En revanche, les populations romanes d'Occident finirent par romaniser leurs maîtres germaniques. Pas les populations romanes d'Orient, qui ne romanisèrent ni les Grecs, ni les Slaves, ni les Bulgares (devenus slaves), ni les Magyars. Question B : pourquoi ? Réponse : parce qu'ils ne bénéficièrent pas de l'influence de la puissante Église romaine, comme en Occident. En Orient, l'Église était grecque et slave, son influence était hellénisante et slavisante.
Malgré cela, la langue romane orientale, ou proto-roumaine, s'est perpétuée du Danube jusqu'au Dniestr, et des côtes de l'Adriatique jusqu'à celles de la Mer Noire. Des émigrations pastorales, sporadiques et marginales, l'ont répandu jusqu'à l'Est des pays tchèques ("Valachie morave"), jusqu'en Thessalie grecque et jusqu'en Istrie, aux portes de Venise ; il existe même des indices laissant penser que des pasteurs "valaques" on pu pénétrer en Italie centrale jusque dans le pays surnommé Ciocciarie, autour de Frosinone. Au Sud du Danube et en Grèce, le proto-roumain évolue différemment jusqu'aux actuelles langues aroumaine et méglenoroumaine. En Istrie, c'est l'istro-roumain. Dans l'Est des pays tchèques, le roman oriental disparaît, mais tout un lexique roumain perdure dans le patois local.
--- Aux XIV-e/XVII-e siècles les Roumains vivaient dans trois principautés et dans les zones adjacentes : Moldovie, Valachie (dont la langue officielle et liturgique était le slavon d'église) et Transylvanie hongroise… d'autant plus hongroise que depuis l'échec de la jacquerie de Bobâlna et l'abolition des droits des "Valaques" (Universitas valachorum ) au XIV-e siècle, un Roumain pouvait espérer sauvegarder sa terre et ses droits qu'en devenant magyar et catholique, et en renonçant au "droit valaque" (ius valachicum ) et à la foi orthodoxe ; autrement, il était réduit au servage ("iobăgia" ) ou contraint de s'expatrier en Moldavie ou Valachie ("descălecarea" ).
Malgré cela, la langue et les traditions roumaines se sont perpétuées de la Tisa jusqu'au Dniestr, au Danube et à la Mer Noire.
Question C : comment ont-t-elles pu se perpétuer dans des conditions aussi défavorables ? Réponse : comme dans la péninsule ibérique, en France ou en Italie : par le poids démographique des locuteurs des langues romanes. L'héritage linguistique de Rome n'est pas si facile à effacer ! (même s'il a disparu de Grande-Bretagne, Rhétie, Norique, Pannonie et Afrique, où les invasions furent trop nombreuses).
--- Au XVII-e siècle : premières mentions écrites des ethnonymes et glotonymes "Român", "Rumân", "Românește", "Rumânește". Question D : que signifiaeient-ils alors ? À quelle identité se référaient-ils ? Sans même rappeler qu'ils étaient aussi devenus synonymes de "serf", se référaient-ils à Rome ? Réponse : oui et non.
- Oui : ils se référaient à la "seconde Rome" : l'Empire Romain d'Orient (dit "byzantin", mais depuis le XVI-e siècle et Jérôme Wolf seulement), dont les Roumains ont hérité l'orthodoxie et leurs structures ecclésiastiques. "Român" (Roumain) avait le même sens que "Roum" (chez les musulmans et notamment les Turcs ottomans) : "chrétien orthodoxe". À l'époque, les identités étaient d'abord religieuses, ensuite féodales : "Românii" (les Roumains) pouvaient être "Munteni" (de la principauté de Valachie), "Moldoveni" (Moldaves, de la principauté de Moldavie) ou "Ungureni" (Hongrois, de la principauté de Transylvanie ou de Hongrie même). L'idée qu'ils pourraient ou devraient former une nation n'existait ni dans le peuple, ni chez les élites politiques (Michel le Brave lui-même durcit le statut des serfs roumains et pactisa, en Transylvanie, avec la noblesse hongroise et allemande).
- Non : ils ne se référaient pas à la Rome papale, celle d'Italie. Seuls quelques rares lettrés avaient la notion d'une origine commune remontant à l'Empire romain antique.
--- Au XVIII-e siècle : la culture hellénique, puis l'esprit des Lumières françaises, pénètrent la grande bourgeoisie marchande et la noblesse terrienne des pays roumains à travers les princes Phanariotes d'origine Constantinopolitaine. La culture, l'enseignement, l'église et l'écriture passent du slavon au grec.
Dans ces conditions, la langue roumaine, écrites en caractères gréco-cyrilliques, reste abstand (populare) et n'a toujours pas de standard ausbau (savant, officiel, académique). L'idée de "nation" commence à poindre seulement vers la fin du siècle, d'abord en français, à travers les précepteurs, les secrétaires princiers, les majordomes, les gouvernantes, voire les cuisiniers français, et à travers les loges maçonniques. Elle ne touche encore que les instituteurs, les lettrés ou les avocats, mais pas la petite bourgeoisie, ni les artisans, ni le peuple. Et dans l'aristocratie, certains s'en éloignent lorsqu'ils comprennent que ce qui était une mode dans les salons peut devenir un danger pour leurs privilèges.
--- Au XIX-e siècle : c'est seulement durant ce siècle que les "éveilleurs de la nation" ("deșteptătorii neamului" auxquels fait allusion l'hymne roumain "deșteaptă-te române" : "éveille-toi, Roumain") commencent à répandre parmi les Roumains l'idée qu'ils pourraient et devraient former une nation. Ces éveilleurs, instituteurs, lettrés, juristes, chroniqueurs, poètes, médecins… sont encouragés par la France du Second Empire bonapartiste (Napoléon III).
C'est durant la seconde moitié de ce siècle que le roumain devient une langue savante, académique, officielle et liturgique, que le mot "rumân" perd définitivement son autre sens de "serf". À la fin de ce siècle, la Roumanie a 41 ans comme État, 22 ans comme pays reconnu comme indépendant par la communauté internationale, et 19 comme royaume. Elle n'englobe encore que la moitié des Roumains, et personne n'ose encore espérer qu'elle pourrait les regrouper tous, y compris ceux des Empires rivaux d'Autriche-Hongrie et de Russie.
--- Au XX-e siècle : la "Grande-Roumanie" et les chances de réunifier les actuelles Roumanie et République de Moldavie.
- Première guerre mondiale : c'est par une fort improbable conjoncture que la "Grande Roumanie" regroupant plus de 95 % des Roumains a pu se constituer. Qui aurait pu deviner que deux puissants et séculaires Empires ennemis, celui des kaisers Habsbourg et celui des tsars Romanoff, s'effondreraient tous les deux, permettant à la petite Roumanie, militairement battue à plate couture et réduite à une mince bande de territoire entre les rivières Siret et Prut, de devenir "Grande" ?
C'est au bolchévisme qu'elle doit cette chance historique exceptionnelle : si, à l'Est, les bolchéviks de Lénine n'avaient pas détruit la République démocratique russe de Kerenski, si à l'Ouest les bolchéviks de Béla Kun n'avaient pas détruit la République démocratique hongroise de Mihály Károlyi, si ces bolchéviks ne s'étaient pas mis à massacrer les bourgeois, les fermiers et les opposants à la mitrailleuse, et si le petite Roumanie exsangue n'avait pas accepté de les combattre au nom des Alliés, jamais ceux-ci n'auraient accepté qu'elle réunisse autant de territoires, les uns anciennement austro-hongrois, les autres anciennement russes, au point de tripler sa population et sa superficie, quitte à englober 25 % de minorités non-roumaines. En échange, ils n'exigèrent que le respect de la démocratie parlementaire et une citoyenneté accordée également accordée à tous les habitants, quelles que soient leurs langues ou leurs religions.
En 1918, sans les bolchéviks et leurs massacres, le "Sfatul Țării" n'aurait peut-être pas voté l'union de la Bessarabie à la Roumanie, mais aurait préféré une indépendance, un second état roumain. Même en votant l'union, le "Sfatul Țării" posa des conditions, parmi lesquelles la réforme agraire, une représentation garantie au Parlement roumain et le droit de vote pour les femmes. Elles ne furent que très partiellement respectées : c'est qu'au-delà du Dniestr, sévissaient massacres et famines ! Une situation symétrique se présenta en 1919 en Transylvanie, dont le Conseil national roumain abandonna toutes ses conditions par crainte du bolchevisme et du nationalisme hongrois, et qui fut, pour ces mêmes raisons, rejoint par le Conseil des Saxons transylvains. Ainsi, la "Grande Roumanie" put se construire non comme une souple confédération, mais comme un État unitaire, voire jacobin, avec des "județe" tous égaux dont les préfets étaient proposés par le premier ministre et nommés par décret royal.
- Les chances de réunifier les actuelles Roumanie et République de Moldavie.
Quelle qu'ait été la situation juridique antérieure de ces territoires, les Alliés et les instances internationales n'ont jamais reconnu, après la Seconde guerre mondiale, l'annexion par URSS des Pays baltes, alors qu'ils ont reconnu, tout comme le Royaume de Roumanie au Traité de Paix de Paris de 1947, l'annexion par l'URSS de la Bessarabie. Voilà pourquoi, lorsque Yalta a été renégocié à Moscou et à Malte en 1988 et 1989 entre Reagan et Gorbatchev, ce dernier a obtenu l'assurance que l'OTAN et l'UE respecteraient la zone d'influence exclusive de la Russie en Biélorussie, Ukraine, Moldavie (Bessarabie), Caucase et Asie centrale, en échange du retrait soviétique d'Europe de l'Est et des Pays baltes.
Sachant cela, Eltsine et Poutine ont pu, sans complexes, soutenir les forces pro-russes de ces pays y compris militairement, réprimer les forces pro-européennes, détacher la Transnistrie de la Moldavie, empoisonner un président ukrainien, occuper le Donbass, l'Abkhazie et l'Ossétie, annexer la Crimée... L'Occident et la communauté internationale ont mollement protesté, bloqué quelques comptes en banque, proscrit quelques oligarques, mettre un vague embargo sur 1 % des échanges commerciaux. Rien qui puisse vraiment gêner le Kremlin.
L'été 1991, les gouvernants de Bucarest et Chișinău, tous anciens communistes, connaissaient eux aussi la géopolitique : voilà pourquoi ils ont proclamé et reconnu non pas l'Union des deux États, mais l'indépendance de la République de Moldavie… indépendante de l'URSS sur le papier, mais indépendante de la Roumanie sur le terrain ! Et voilà pourquoi Ion Iliescu et Mircea Druc coulent d'heureuses, prospères et tranquilles retraites à Bucarest tandis que Mircea Snegur et Vladimir Voronine coulent d'heureuses, prospères et tranquilles retraites à Chișinău.
--- XXI-e siècle : fin 2018 sera le centenaire de l'Union qui a créé la "Grande Roumanie". Comment sera-t-il commémoré ? C'est là que nous retrouvons nos quatre niveaux d'interprétation : littéral, analogique, métaphorique et spirituel.
1)- LITTÉRAL. La Nation Roumaine remonte directement à l'Antiquité, la "Grande et Sainte Union" est son accomplissement, même les Hongrois doivent applaudir, et il n'y a pas d'autre salut pour les Roumains de Bessarabie, que la Réunification. Quiconque pense autrement est traître à son pays et son peuple.
2)- ANALOGIQUE. Les Roumains ont formé une nation par l'éducation, et c'est seulement par l'éducation qu'ils pourront le rester. Demander aux Hongrois de Roumanie de se réjouir d'avoir perdu en 1918 leur statut de groupe dominant, ce serait faire comme les Soviétiques à l'époque communiste, lorsqu'ils obligeaient les Roumains à se réjouir d'avoir été vaincus, occupés et soumis à une dictature d'importation. Ce serait le plus sûr moyen d'exaspérer les Magyars et de se déconsidérer en Europe et jusqu'aux États-Unis. En revanche, les Roumains pourraient négocier avec les Magyars et Allemands de Roumanie pour fêter ensemble la civilisation européenne et le patrimoine transylvain, 73 années de paix et l'ouverture des frontières au sein de l'U.E. S'ils refusaient, ce sont eux qui se déconsidéreraient.
De même, en République de Moldavie, pour le combat pour la liberté ait une chance d'aboutir, il faudrait qu'il s'appuie sur la réalité, en promouvant des choses momentanément possibles (la reconnaissance des Bessarabiens comme Roumains, au même titre que les Russes, Ukrainiens ou Gagaouzes qui sont reconnus comme tels) et pas des choses momentanément impossibles (l'union politique et territoriale avec la Roumanie). Tant que les accords de Moscou et de Malte (1988-89) seront en vigueur, réclamer pareille union sera le plus sûr moyen de maintenir le statu-quo.
3)- MÉTAPHORIQUE. Les Roumains, écrivait Ana Blandiana, "sont un peuple végétal", paisible et peut-être même apathique. Ce ne sont ni Dracula, ni Ceaușescu, ni le nationalisme (comme le croient beaucoup de journalistes), ni les fascistes, ni Antonescu, ni la Shoah qui sont (comment l'écrivent Raul Hilberg, Leon Volovici, Radu Ioanid, Carol Iancu, Alexandra Laignel-Lavastine, Florence Heymann ou Marc Semo) les piliers de l'identité roumaine. Ce sont les valeurs des Lumières diffusées par les "éveilleurs" du XIXe siècle ; et ce sont elles qui figurent dans l'hymne et la constitution, ce sont elles qui se trouvent à la base de l'État roumain, qui l'ont généré (même si certains Roumains l'ont oublié et si beaucoup d'étrangers l'ignorent, ou veulent l'ignorer).
Les "éveilleurs" dont l'Union est l'accomplissement, ont lutté pour une morale, une philosophie, un idéal européen : ils ont combattu, l'ignorance, l'illettrisme, le servage, l'aliénation, les superstitions, l'absolutisme des sultans ottomans, des kaisers habsbourgeois et des tsars russes. Ce sont ces valeurs que les Roumains de Moldavie devraient commémorer, et offrir comme alternative aux modèles oligarchiques, nationalistes et impérialistes de Poutine.
4)- SPIRITUEL. Les "éveilleurs" ont créé une nation qui, une fois unie, n'a pas empêché ses minorités de parler, d'écrire, de publier, d'apprendre, de se réjouir et de se fâcher en hongrois, allemand, russe, yiddish, romani, turc, grec, arménien et tant d'autres. Si elle avait pu continuer à vivre en paix, sans être ruinée par la grande dépression, démembrée par le pacte Hitler-Staline et livrée aux populistes et extrémistes de tout bord, elle n'aurait persécuté aucune communauté. Persécutions et massacres sont, comme partout ailleurs, des hiatus historiques dans la civilisation, dus aux guerres qui ont "bestialisé" l'Europe en radicalisant les idéologies.
Comme d'autres, les Roumains ont été persécutés et ont persécuté à leur tour, mais aucun peuple n'est bestial par nature : croire cela, c'est du racisme pur et simple. C'est pourquoi, pour le centenaire de l'Union, on devrait commémorer le Sang des victimes de la violence, celui de toutes les victimes de toutes les violences, afin de parvenir à la rédemption qui n'est possible que par la catharsis, c'est-à-dire par l'éthique, la franchise et l'honnêteté intellectuelle, la vérité, la reconnaissance, le pardon, la modestie (celle du vainqueur magnanime), et par la paix (qui ne sera durable que par la grandeur d'un généreux humanisme, pas par la mesquine et revancharde humiliation des vaincus).
Asta nu : frică, simplificări abuzive, obsesii, paranoia, dispreț, ură, bătaie, violență, sânge, copii uciși. Celle-ci n'est pas la mienne : simplifications abusives, obsessions, paranoïa, mépris, haine, violence, enfants assassinés, non !